Acest articol se adresează în primul rând posesorilor de website-uri și a celor ce doresc să aibă unul. Toată lumea știe că un website are nevoie de vizibilitate pentru a fi util, iar vizibilitatea presupune o serie de acțiuni costisitoare post construcție – optimizare SEO, promovare, referințe de la și către alte website-uri etc. etc. Iar costurile cresc, invers proporțional, cu durata în care website-ul se dorește a fi cunoscut. Adică, cu cât vrei să ai vizitatori mai repede cu atât te costă mai mult. În plus, nu ai niciodată certitudinea unui grad optim de eficiență raportat la sumele investite.
Lucrurile acestea însă se schimbă într-un mod rapid cu ajutorul A.I.-ului. De fapt suntem într-o revoluție majoră, ce restructurează de la rădăcini vechile metode de căutare ale informației. Promovarea WEB este unul din domeniile pe care A.I.-ul il va modifica radical, asta spre disperarea tuturor agențiilor ce oferă servicii de promovare, indiferent de mărimea lor.
Ce se întâmplă de fapt?
Informația este livrată punctual utilizatorului de către asistentul A.I. Acesta trece de reclame, de clickbait-uri, link-uri înșelătoare către pagini nerelevante sau de orice alte metode specifice de a genera trafic. Avantajele pentru cel care caută sunt evidente, obține informația dorită, structurată ba chiar poate extrapola pe seama acesteia având o imagine mult mai clară prin diverse referințe sau lămuriri raportate la aceasta. Totul fără reclame, fără cookie-uri și alte metode de urmărire, într-un timp mult mai scurt decât dacă ar fi făcut căutarea în modul clasic.
Cum „gândește” un motor de căutare bazat pe A.I.?
- Scanarea inițială – Algoritmul selectează 100-200 de pagini corespondente termenului căutat, folosind clasicele semnale de relevanță (text, link-uri, autoritate).
- Citirea și înțelegerea – A.I.-ul „citește” pasajele cheie și extrage ideile principale.
- Generarea răspunsului – Modelul sintetizează totul într-o explicație coerentă, presărată cu cifre, exemple și… personalitate.
- Verificarea + referințele – Alte modele validează veridicitatea informațiilor și atașează link-urile care susțin afirmațiile.
- Livrarea interactivă – Rezultatul apare în chat, iar tu poți cere lămuriri sau informații suplimentare.
Avantajele sunt evidente și este clar că „lupta” este pe cale de a fi câștigată de către asistenții A.I. fără probleme. Atât Google cât și Bing – cele două motoare gigant de indexare și căutare, caută soluții hibride în disperare de cauză pentru a nu-și pierde masele de plătitori pentru privilegiul apariției pe prima pagină în căutări. Din păcate (sau din fericire) nu au reușit până acum, iar ceea ce le mai ține în viață sunt obișnuința utilizatorilor cu acestea și interfețele grafice. Pe de altă parte asistenții A.I. pot ajuta pe cei ce doresc să afle anumite informații cu diverse sfaturi care să le completeze și îmbogățească experiența căutării.
Totul ține în acest moment de restructurarea informației din website în primul rând, raportată la modul de „înțelegere” al A.I.-ului. O parte din costurile de promovare le transferi către optimizarea conținutului și reformatarea acestuia unde este cazul – (titlurile trebuie să aibă același identificator peste tot, la fel subtitlurile, tipul de font pentru text, citate etc.) Curățarea website-ului de link-uri moarte sau nerelevante. Epoca referințelor de pe un website cu pagerank mare, dar care nu are nicio legătură cu conținutul tău, a apus, A.I.-ul va căuta link-urile conexe pentru a-și structura mai bine informația dorită și va face o clasificare în acest sens în răspunsul oferit celui ce a inițiat căutarea. Asistenții A.I. adaugă în majoritatea cazurilor sursele de informare cu link direct în răspunsul final.
Cum mă afectează ca posesor de website?
La modul cel mai direct, scăderea drastică a traficului. Majoritatea celor ce caută informații le primesc de la asistent suficient de bine structurate astfel încât să nu simtă nevoia să mai acceseze sursa sau sursele acestora. Pe de altă parte însă, acei ce vor intra pe site sunt exact vizitatorii de care ai nevoie. Este eliminat traficul fals, diferența fiind făcută de 2 elemente definitorii – originalitatea (unicitatea) și acuratețea conținutului. Un website de prezentare va trebui sa conțină doar elementele specifice afacerii prezentate, evitând cât se poate de mult orice conținut care poate fi găsit și în alte părți. Și epoca copy – paste a apus cu acest prilej. A.I.-ul știe să distingă un text original fața de unul cu aceiași idee dar refăcut.
Magazinele online par în acest moment să poată trece cu bine peste aceste schimbări, ba chiar să fie avantajate de o sursă de promovare suplimentară. Cu toate acestea există anumite limitări legate chiar de către unii asistenți A.I. ChatGPT-ul de exemplu nu poate citi informațiile generate prin intermediul scripturilor java (din motive de siguranță spun dezvoltatorii) ceea ce înseamnă automat că nu poate reda informații legate de stoc, actualizări sau chiar preț dacă acestea sunt randate și afișate printr-un java. Rezultatul va fi, la o căutare unui produs de exemplu, o listare nu tocmai conformă cu realitatea – deseori sunt listate produse care nu se mai află în stoc. În schimb, Google Gemini sau Bing – Copilot pot face acest lucru fără probleme datorită motorului Chromium pe care-l folosesc în browserele Chrome sau Edge. Acestea efectuează o căutare apropiată de browsing-ului obișnuit, comparativ cu ChatGPT-ul care citește direct codul HTML. Este însă de așteptat la un moment dat și ChatGPT-ul să dezvolte o soluție proprie de navigare completă. Dacă ținta ta este vizibilitatea și în căutările A.I. atunci trebuie să te asiguri că afișarea informațiilor pe pagina de prezentare a produsului se face doar HTML, ținând cont de faptul că ChatGPT este cel mai utilizat asistent A.I.
Există însă un tip de website-uri care nu numai că nu vor fi afectate de impactul A.I. dar își vor putea mări traficul direct putând fi monetizate fără probleme prin introducerea reclamelor sau advertorialelor, ori chiar prin plata unor abonamente. Vorbesc de website-urile sociale, fie că sunt rețele de comunicare gen Facebook fie forumuri de discuții. A.I.-ul va prezenta date structurate și de pe acestea însă nu va putea interacționa direct în discuții, aici fiind necesară prezența umană. În contextul actual, investiția în dezvoltarea unui forum de discuții poate deveni profitabilă într-un termen destul de scurt.
Să mă feresc sau nu de A.I. ?
NU! Este o greșeală să crezi că poți împiedica „revoluția”, blocând accesul A.I. pe website-ul tău. Cu sau fără tine inevitabilul se va produce, iar cei ce vor avea de câștigat sunt cei ce au înțeles fenomenul și s-au adaptat la el.
Primele măsuri (simple!) pentru proprietarii de website-uri
- Răspunde-ți singur la întrebare. Începe fiecare articol cu un paragraf de 2-3 fraze care oferă soluția pe scurt; A.I.-ul îl poate cita integral.
- Folosește Schema.org de bază. Etichete precum Pagină Ajutor, Cum Să sau Articol ajută A.I.-urile să identifice rapid întrebările și răspunsurile.
- Optimizează viteza și lizibilitatea. Core Web Vitals bune, titluri ierarhice (H1-H3) și paragrafe aerisite îi conferă A.I.-ului „material curat” de procesat.
- Permite accesul crawler-elor A.I. În robots.txt, asigură-te că nu blochezi GPTBot, Google-Extended, PerplexityBot etc., dacă vrei să fii inclus în răspunsurile lor.
- Actualizează conținutul periodic. A.i:-ul preferă informațiile proaspete. Revizuiește datele sensibile (prețuri, statistici) cel puțin o dată pe trimestru.
- Monitorizează impactul. Urmărește în Google Search Console secțiunea „AI Overviews” și analizează log-urile pentru traficul provenit de la bot-urile AI. Traficul uman s-ar putea reduce – publisherii au văzut scăderi odată cu creșterea bot-ilor, dar vizibilitatea în rezumate poate compensa.